Descriere activitate
Înot şi nataţie.
Ce este înotul? Înotul este o tehnică locomotorie care presupune corelarea mai multor elemente cum ar fi: plutirea, scufundarea, apneea şi deplasarea în apă realizată cu ajutorul membrelor.
Ce este nataţia? Nataţia ţine de latura competitivă (latura sportivă) a înotului.
Este un sport aerob prin definiţie.
De ce practicăm înotul şi nataţia?
Cunoaşterea înotului vă poate salva viaţa într-o situaţie dificilă şi la randul vostru puteţi salva viaţa altcuiva.
Urmărind cronologia "faptelor", putem vorbi despre efectele înotului asupra mamei însărcinate, care o pregateşte pentru travaliu asigurând o naştere uşoară şi o refacere rapidă în completare cu kinetoterapia.
Influenţele de natură bio-psiho-somatică asupra "bebeluşilor înotători" favorizează sinteza proteică, sinteza de somatotrop, care, împreună cu alţi hormoni tiroidieni şi gonadali, facilitează creşterea, în special înălţimea.
De la joaca în apă a celor mici se pot face paşi spre deprinderea tehnicilor specifice înotului şi chiar performanţei.
Cursurile de inot pe care le organizam sunt animate, avand la baza exercitiul sub forma de joaca.
Deprinderea tehnicilor specifice inotului aduc cu ele satisfactia si multumirea copiilor, dobandind incredere.
Educatia pozitiva si empatia face ca relatie PROFESOR - COPIL sa fie echilibrata si relaxata.
Apa înlesneşte mişcarea sub forma gimnasticii la persoanele sedentare sau supraponderale.
ÃŽnotul este un sport benefic pentru organism, deoarece:
• este un excelent relaxant
• este un efort neinvaziv - fără efecte adverse asupra organismului
Dacă vorbim de efectul kinetoterapeut al înotului mai adăugăm:
• amelioreaza funcţiile aparatului locomotor
• eficient în boli metabolice
• afecţiuni cardio-respiratorii
• afecţiuni ale sistemului nervos